TERMENI ȘI CONDIȚII DE ACHIZIȚIE

Important: Citiți cu atenție acești termeni și condiții înainte de a comanda serviciile și articolele „Naviextras.com” oferite pe acest site web sau în Naviextras Toolbox.

Ultima actualizare și intrare în vigoare la 28/09/2017

Cuprins

I. Sfera de aplicare
II. Date de contact ale Operatorului Site-ului
III. Definiții
IV. Condiții generale
Contul de Utilizator
Comanda și Acordul
V. Achizițiile de Produse și Servicii
VI. Procesul de achiziție
VII. Prețul și plata
VIII. Compatibilitatea
IX. Responsabilitatea și răspunderea legală a părților
X. Anularea Acordului
XI. Revocarea/rezilierea pentru Consumatori
XII. Garanția pentru defecte, răspunderea pentru produse și garanția obligatorie
XIII. Limitarea răspunderii
XIV. Termeni de licență a produsului
XV. Condiții speciale aplicabile anumitor servicii
15.1 Abonamentul la Servicii în timp real
15.2 Actualizări gratuite pentru hărți achiziționate online și alte servicii de actualizare
XVI. Condiții speciale pentru Produse pentru hărți cu licență pe o perioadă limitată
XVII. Procesul de achiziție pentru Produse care pot fi descărcate și Produse fizice
1 Adăugarea în coș
2 Procesul de finalizare a comenzii
3 Introducerea datelor de facturare și a adresei de expediere, dacă este cazul
4 Confirmarea și trimiterea comenzii
5 Plata și facturarea
6 Livrarea
A. Livrarea prin descărcare electronică
B. Livrarea fizică
XVIII. Procesul de achiziție pentru Activare
XIX. Procesul de achiziție cu un Cod preplătit
XX. Asistență pentru clienți
XXI. Diverse
Anexa 1
Anexa 2

 

I. Sfera de aplicare

1,1. Aceștia sunt termenii și condițiile de achiziție și utilizare aplicabili achiziției și utilizării oricărui produs (numiți în continuare „Termeni și condiții”) achiziționat de la NNG Software Developing and Commercial Llc., o companie înregistrată conform legilor din Ungaria (numită în continuare „Operatorul Site-ului”) de pe www.naviextras.com și subdomeniile sale (numite în continuare „Site-ul”) sau din Naviextras Toolbox (care va fi definită ulterior, în Capitolul III. de mai jos).

1,2. Aprobarea și trimiterea comenzii dvs. reprezintă acceptarea Termenilor și condițiilor indicate mai jos.

1,3. Datele personale ale Clienților sunt procesate în conformitate cu politica noastră de protecție a datelor care se găsește pe Site la linkul următor: HERE sau în Naviextras Toolbox (care va fi definită ulterior în Capitolul III. de mai jos). Politica de protecție a datelor este o parte integrală a Termenilor și condițiilor prezente.

II. Date de contact ale Operatorului Site-ului

Nume: NNG Software Developing and Commercial Ltd.
Sediu social: 35-37 Szépvölgyi út, H-1037 Budapest, Ungaria
Adresa poștală și unitatea principală de desfășurare a activității: 35-37 Szépvölgyi út, H-1037 Budapest, Ungaria
Înregistrată în registrul comerțului ținut de Tribunalul Metropolitan în calitate de curte de înregistrare cu numărul de înregistrare: 01-09-891838
Cod fiscal: 13357845-2-44
Număr de TVA UE: HU13357845
Telefon: +36 1 872 0000
Fax: +36 1 872 0100
E-mail: info@naviextras.com

III. Definiții

Activare: înseamnă achiziția unui Cod de activare, care îi permite Utilizatorului să activeze Conținuturi, Software, Actualizări, Servicii pe Dispozitivul său.

Cod de activare: înseamnă un cod alfanumeric, furnizat Clientului de către Operatorul Site-ului, care permite efectuarea Activării. Codul de activare este valabil numai pentru Activarea pe același Dispozitiv care a furnizat Codul de solicitare.

Acord: are sensul indicat în Secțiunea 4.5. de mai jos.

Zi lucrătoare: înseamnă orice altă zi decât sâmbătă, duminică sau altă zi în care băncile sunt autorizate sau obligate prin lege să fie închise în Ungaria și/sau, în cazul expedierii fizice, în țara în care se va efectua expedierea și/sau, în cazul efectuării unor plăți, în țara în care se află banca plătitorului.

Compatibilitate: înseamnă că Produsele pot funcționa corespunzător (pot fi instalate, rulate, afișate) pe Dispozitiv și pot interacționa cu Software-ul. Operatorul Site-ului face eforturi rezonabile de a furniza Clientului toate informațiile necesare privind Compatibilitatea când oferă Produsul. Cerințe suplimentare privind Compatibilitatea pot fi afișate, de asemenea, pentru fiecare Produs pe paginile cu descrierile detaliate ale Produselor, accesibile prin linkurile „Aflați mai multe”.

Consumator: persoană fizică, acționând în scopuri care nu vizează ocupația sa, activitatea sa profesională sau comercială.

Conținut: înseamnă (dar nu se limitează la) hărți, puncte de interes, conținut 3D, voci, fișiere de limbă și alte date, conținuturi sau informații legate de navigație, care pot fi încărcate pe Dispozitiv și utilizate cu Software-ul.

Client: înseamnă orice Utilizator înregistrat care trimite o comandă de achiziție pentru Software, Actualizări, Conținut, Servicii sau un Cod de activare pe Site. Clientul este numit în acești Termeni și condiții „Client” sau „Dvs.”.

Asistență pentru clienți: înseamnă un serviciu furnizat de Operatorul Site-ului sau subcontractantul acestuia pentru Clienți prin interfețe Web.

Dispozitiv: înseamnă dispozitive compatibile cu sisteme de navigație, cum ar fi dispozitive personale de navigație (numite și PND sau PNA), telefoane smartphone / dispozitive tip Asistent personal digital (numite și PDA), inclusiv carduri SD și alte medii de stocare (dacă pe acestea este stocat Software sau Conținut), telefoane mobile compatibile cu sisteme de navigație, sisteme de navigație pentru automobile, PC-uri, laptopuri și tablete PC compatibile cu sisteme de navigație, dispozitive de redare media personale (numite și PMP) compatibile cu sisteme de navigație.

Descărcare electronică: înseamnă că Produsele îi sunt livrate Clientului prin punerea la dispoziția Clientului a unui link de descărcare.

EULA: înseamnă termenii de licență precizați în acordul de licență standard pentru utilizatori finali al Operatorului Site-ului.

Bunuri: are sensul indicat în Secțiunea 11.9. de mai jos.

Utilizator vizitator: înseamnă orice Utilizator neidentificat (neconectat) sau persoană care vizualizează Site-ul.

Cod preplătit: înseamnă un cod alfanumeric care poate fi valorificat prin anumite Produse. Codurile pot fi puse la dispoziție pe carduri de plastic (carduri preplătite) sau în format electronic de către producătorul sau distribuitorul Dispozitivului. Prețurile pot fi diferite în funcție de Produsele oferite.

Produs: înseamnă Software, Actualizări, Conținuturi, Servicii și Coduri de activare, care pot fi oferite din când în când pe Site sau în Naviextras Toolbox.

Cod de solicitare: înseamnă un cod alfanumeric utilizat în timpul unui proces de Activare. Codul de solicitare identifică Produsul și Dispozitivul efectiv pe care Produsul va fi activat. Este afișat pe ecranul Dispozitivului și trebuie tastat de Client pentru a primi un Cod de activare.

Drept: dreptul Clientului de a descărca fișierele care fac parte din Produs și de a obține o licență de utilizare a Produsului în cazul în care livrarea este efectuată de Operatorul Site-ului pe cale electronică.

Servicii: sunt servicii bazate pe locație (căutare locală, informații de trafic, prețul carburantului, informații meteo etc.) care necesită un anumit tip de conectivitate (acces de date printr-o cartelă SIM sau Bluetooth, acces wireless la internet, receptor TMC etc.) pe Dispozitiv.

Software: înseamnă software-ul de navigație care rulează pe Dispozitiv.

Site: înseamnă portalul web accesibil la adresa de internet www.naviextras.com și pe oricare din subdomeniile sale.

Operatorul Site-ului: înseamnă organizația comercială definită în Capitolul II. din acești Termeni și condiții.

Toolbox: înseamnă o aplicație software gratuită (dezvoltată și oferită sub licență de Operatorul Site-ului), care – în funcție de versiunea Toolbox – poate fi utilizată pentru a răsfoi oferte de Produse disponibile, a achiziționa, descărca și descărca din nou Produse achiziționate sau a primi și descărca Produse gratuite de pe serverele Operatorului Site-ului și a le încărca pe Dispozitiv.

Actualizări: înseamnă actualizări de Conținut și Software furnizate de producătorul Dispozitivului sau de dezvoltatorul Software-ului, care furnizează funcții suplimentare, versiuni noi ale Conținutului sau remediază probleme cunoscute din Software.

Utilizator: înseamnă orice Utilizator înregistrat sau Vizitator sau orice persoană care vizualizează Site-ul sau Toolbox.

Cod de tichet valoric: înseamnă un cod alfanumeric care oferă anumite niveluri de reduceri pentru anumite Produse. Codurile pot fi furnizate în momentele și în modurile comunicate de Operatorul Site-ului sau pot fi acordate de departamentul Asistență pentru clienți (la discreția exclusivă a acestuia). De asemenea, un Cod de tichet valoric poate fi acordat de producătorii Dispozitivelor sau de terți autorizați de Operatorul Site-ului. Codurile de tichete valorice pot avea o perioadă de valabilitate definită de Operatorul Site-ului. Valorificarea Codurilor de tichete valorice valabile se efectuează în timpul procesului de achiziție, în secțiunea „Coș”, iar reducerea este reflectată în suma totală de plată. Nivelul reducerii și durata de valabilitate pot fi diferite pentru fiecare Cod de tichet valoric.

IV. Condiții generale

4,1. De pe Site sau din Naviextras Toolbox pot fi achiziționate diverse Produse pentru Dispozitive diferite, cum ar fi Software, Actualizări software, actualizări ale Conținutului instalat pe Dispozitiv sau Conținut suplimentar, Servicii și Coduri de activare. Produsele disponibile pentru Dispozitivul dvs. și descrierile lor sunt afișate pe Site sau în Naviextras Toolbox.

Contul de Utilizator

4,2. Pentru anumite versiuni ale Site-ului sau ale Toolbox poate fi necesară crearea unui cont de Utilizator. În astfel de cazuri, numai Utilizatorii care au creat anterior un cont de Utilizator pe Site sau în Naviextras Toolbox și sunt conectați pot achiziționa Produse.

4,3. Pentru a crea un cont de Utilizator, este necesară parcurgerea procesului de înregistrare, furnizând Operatorului Site-ului informații actuale, complete și corecte, conform solicitărilor din formularul de înregistrare aplicabil. Utilizatorul are posibilitatea de a corecta orice greșeală de ortografie, date introduse eronat sau informații care nu mai sunt actuale în contul de Utilizator. Vă atragem atenția că, deoarece adresa dvs. de e-mail a fost utilizată pentru a vă crea contul de Utilizator, aceasta nu poate fi schimbată sau modificată după înregistrare. Utilizatorul este responsabil pentru orice daune produse în urma comunicării unor informații false sau incomplete. Operatorul Site-ului are dreptul de a șterge înregistrările false sau incomplete și, în caz că apar dubii, are dreptul de a verifica autenticitatea Utilizatorului, în conformitate cu și în măsura permisă de prevederile legale aplicabile.

4,4. Termenii și condițiile referitoare la deschiderea contului de Utilizator sunt reglementate de Termenii de utilizare a Site-ului sau a Toolbox.

Comanda și Acordul

4,5. Prin confirmarea și trimiterea unei comenzi electronice prin intermediul magazinului online al Site-ului sau prin aplicația Toolbox, Dvs. – în calitate de Client – îi trimiteți Operatorului Site-ului o ofertă de a cumpăra Produsul/Produsele indicate în comanda dvs., iar această ofertă trebuie acceptată de Operatorul Site-ului.

Clientul acceptă acești Termeni și condiții și trimite comanda după ce verifică și aprobă datele comenzii. După aceea, Clientul poate continua cu efectuarea plății.

Operatorul Site-ului vă va trimite un e-mail care confirmă primirea comenzii, conține detaliile comenzii și care va fi considerat ca acceptarea ofertei dvs. de către Operatorul Site-ului. Numai după o astfel de acceptare este încheiat acordul (numit în continuare: „Acord”). Comanda dvs. este irevocabilă, dar în cazul în care nu este confirmată în cel mult 48 de ore de la trimiterea comenzii, nu mai aveți obligația de a vă onora oferta.

Operatorul Site-ului își rezervă dreptul de a respinge orice ofertă. Prin prezenta, părțile exclud aplicabilitatea oricăror practici de afaceri sau comerciale asupra relației lor, inclusiv, dar fără limitare la, orice astfel de practici acceptate sau adoptate anterior de către Părți sau orice altă practică utilizată regulat și cunoscută pe scară largă în ceea ce privește contracte cu obiecte similare.

4,6. Termenii și condițiile prezente, aflate în vigoare în momentul în care v-ați exprimat acordul vor fi aplicabile comenzii dvs. și vor face parte din Acordul încheiat între Dvs. și Operatorul Site-ului. Înainte de următoarea dvs. comandă, este posibil ca Operatorul Site-ului să fi actualizat Termenii și condițiile fără a vă notifica. Asigurați-vă că treceți în revistă Termenii și condițiile curente de fiecare dată când vizitați Site-ul sau Toolbox. Vă recomandăm să salvați sau să imprimați o copie a Termenilor și condițiilor pentru consultare ulterioară și utilizare la efectuarea comenzilor.

4,7. Acordul nu se califică drept acord încheiat în scris. Părțile exclud posibilitatea ca oricare parte să redacteze unilateral termenii Acordului în scris după încheierea Acordului, precum și modificarea și/sau completarea Acordului cu orice termeni adiționali, chiar dacă aceștia nu se califică drept termeni importanți. O copie a comenzii acceptate de Client prin trimiterea comenzii și efectuarea plății este arhivată în cadrul comenzii sau tranzacției efective. Clientul o poate recupera de pe pagina cu istoricul tranzacțiilor de pe Site sau din Naviextras Toolbox.

4,8. Operatorul Site-ului nu este obligat să respecte niciun cod de conduită, cod de practici sau orice cod aprobat de organisme autonome sau organizații nonguvernamentale.

V. Achizițiile de Produse și Servicii

5,1. Orice Produs disponibil pentru descărcare de pe Site sau prin Toolbox și orice Conținut care poate fi activat cu ajutorul unui Cod de activare este o lucrare protejată prin drepturi de autor sau alt tip de proprietate intelectuală a Operatorului Site-ului și/sau a furnizorilor săi, iar Operatorul Site-ului și/sau furnizorii săi își rezervă toate drepturile care nu sunt acordate în mod explicit în acești Termeni și condiții.

5,2. Când achiziționați un Produs, achiziționați de fapt o licență de utilizare a Software-ului, Actualizării sau Conținutului relevant sau un drept de a utiliza Serviciile, și nu achiziționați Produsul relevant în sine. Licențele pentru Actualizări, Conținut, Software și furnizarea Serviciilor achiziționate de pe Site sau din Toolbox sunt guvernate de termenii licenței pentru utilizatori finali, așa cum se specifică în Capitolul XIV. din acești Termeni și condiții.

5,3. Pe Site sau în Naviextras Toolbox, Conținutul disponibil pentru Dispozitiv poate fi furnizat:

(i) sub formă de pachet unic, care vă permite să descărcați electronic cel mai recent Conținut pe Dispozitivul Dvs.;

(ii) pe bază de abonament, ceea ce înseamnă că aveți posibilitatea de a descărca electronic toate actualizările apărute pe perioada abonamentului și de a le instala pe Dispozitivul Dvs.; cu toate acestea, numărul de actualizări apărute pe perioada abonamentului la actualizări și frecvența acestora nu sunt garantate. De asemenea, nu se garantează că toate conținuturile dintr-un anumit pachet vor fi actualizate la fiecare apariție.

(iii) în cadrul unui sistem așa-numit „Închiriați o hartă”, care înseamnă că aveți dreptul de a descărca electronic Conținutul și de a utiliza Conținutul pe perioada de închiriere, așa cum este specificat în detaliu în Capitolul XVI.;

(iv) pe un suport de date fizic, cum ar fi un card SD sau SDHC, o unitate USB, un DVD etc., livrat Dvs. prin expediere fizică.

Vă atragem atenția că nu toate opțiunile sunt disponibile pentru toate Conținuturile furnizate pentru Dispozitivul Dvs. Opțiunile disponibile pentru Dispozitivul dvs. sunt indicate după ce ați ales Dispozitivul și Produsul relevant de pe Site sau din Naviextras Toolbox.

5,4. Serviciile sunt furnizate pe bază de abonament, ceea ce înseamnă că aveți dreptul de a utiliza astfel de Servicii pe perioada definită în descrierea Serviciului relevant.

5,5. Termeni și condiții speciale aplicabile Produselor furnizate pe bază de abonament sunt incluse în Capitolul XV. din acești Termeni și condiții. Acordul pentru Produsele pe bază de abonament este încheiat pe perioada care apare în descrierea Produsului relevant sau, în absența definirii unei astfel de perioade, pe durata pe care Dispozitivul este funcțional, cu excepția cazului în care Acordul este reziliat.

VI. Procesul de achiziție

6,1. Operatorul Site-ului este responsabil numai pentru onorarea acelor comenzi care au fost efectuate pe Site sau prin Toolbox. Nu sunt acceptate comenzi efectuate prin poștă, prin telefon sau prin alte mijloace.

6,2. Pentru finalizarea procesului de achiziție inițiat pe Site este necesară descărcarea aplicației Toolbox. Aplicația Toolbox poate fi descărcată gratuit de la linkul indicat pe Site. În cazul în care Clientul a descărcat deja Toolbox, procesul de achiziție poate fi inițiat pornind Toolbox.

6,3. Pentru anumite versiuni ale Site-ului sau ale Toolbox poate fi necesară conectarea Clientului cu ajutorul numelui de utilizator și al parolei obținute în timpul procesului de înregistrare a Utilizatorului pentru a demara procesul de achiziție.

6,4. Sunteți de acord să furnizați informații actuale, complete și corecte în cadrul achizițiilor și al contului pentru toate achizițiile efectuate de pe Site sau prin Toolbox. În calitate de Utilizator, aveți posibilitatea de a corecta orice greșeală de ortografie, date introduse eronat sau informații care nu mai sunt actuale în contul de Utilizator. Vă atragem atenția că, deoarece adresa dvs. de e-mail a fost utilizată pentru a vă crea contul de Utilizator, aceasta nu poate fi schimbată sau modificată după înregistrare. Sunteți de acord să vă actualizați cu promptitudine contul și alte informații, astfel încât să vă putem finaliza tranzacțiile și să vă contactăm dacă este necesar în legătură cu tranzacțiile dvs.

6,5. Livrarea din partea Operatorului Site-ului se efectuează pe cale electronică sau prin expediere fizică, așa cum se precizează în descrierile proceselor de achiziție de la Capitolele XVII până la XIX. Riscul pierderii sau deteriorării Produselor vă este transferat Dvs. în momentul în care Produsele vă sunt livrate la adresa de livrare sau intră în posesia dvs.

6,6. Pentru achizițiile următoare se va aplica un proces de achiziție și livrare diferit:

6.6.1. achiziția celei mai recente versiuni a Produselor de pe Site sau prin Toolbox și livrare electronică sau expediere fizică (prevederile relevante sunt incluse în Capitolul XVII);

6.6.2. achiziția unui Cod de activare (prevederile relevante sunt incluse în Capitolul XVIII) și livrarea Codului de activare;

6.6.3. descărcarea unui Conținut folosind un Cod preplătit (prevederile relevante sunt incluse în Capitolul XIX).

6,7. În cazul livrării oricărui Produs furnizat sub formă de conținut de date și livrat pe cale electronică, sunteți de acord că Operatorul Site-ului poate începe să aplice termenii Acordului, să vă furnizeze Produsul care poate fi descărcat și/sau Codul de activare imediat după achiziție. Înțelegeți și acceptați faptul că, prin prezenta exprimare a acordului dvs. expres prealabil ca Operatorul Site-ului să înceapă punerea în aplicare a Acordului, imediat după ce Operatorul Site-ului începe punerea în aplicare a Acordului, Dvs. vă pierdeți dreptul de revocare reglementat în Capitolul XI.

6,8. În cazul în care oricare Produs nu se încadrează în sfera de aplicare a Secțiunii 6.7., transmițând comanda vă exprimați acordul ca Operatorul Site-ului să înceapă aplicarea termenilor Acordului și să vă furnizeze Produsul comandat înaintea expirării perioadei de reziliere aplicabile pentru dreptul de reziliere al consumatorilor, reglementat și conform cu subsecțiunea 1 din Secțiunea 20 a Decretului guvernamental 45/2014 (II. 26.). În acest caz, dacă Operatorul Site-ului a început aplicarea termenilor Acordului, veți avea dreptul să vă exercitați un drept de reziliere reglementat în secțiunea 11.2. din Capitolul XI.

VII. Prețul și plata

7,1. Prețul pentru tranzacțiile de achiziție de pe Site sau din Naviextras Toolbox este specificat în EUR sau USD. Prețul Produselor din catalog poate fi afișat, de asemenea, în altă valută, în funcție de localizarea geografică a Clientului; cu toate acestea, astfel de prețuri sunt numai indicative, afișate numai în scopuri informative și este posibil să nu fie precise în momentul efectuării comenzii, de aceea le recomandăm cu insistență Clienților să verifice suma echivalentă cu prețul Produsului în valuta proprie.

7,2. Prețurile Produselor pot fi modificate în orice moment și fără notificare, dar Dvs. veți plăti întotdeauna prețul afișat în momentul în care confirmați comanda.

7,3. Pentru Clienții înregistrați și conectați din Uniunea Europeană, toate prețurile afișate pe Site sau în Naviextras Toolbox conțin TVA, cu excepția Clienților din Uniunea Europeană care utilizează un număr de identificare pentru TVA UE valid, care s-au înregistrat în calitate de Clienți persoane juridice și al căror statut de Client persoană juridică a fost confirmat și aprobat de Operatorul Site-ului conform prevederilor din Secțiunea 7.5. din prezenta (numiți în continuare: „Client persoană juridică”). Pentru toți Clienții (Clienți persoane fizice și Clienți persoane juridice) din afara UE, toate prețurile sunt afișate automat pe Site sau în Naviextras Toolbox fără TVA.

7,4. Clienții persoane fizice din Uniunea Europeană au obligația de a plăti procentul TVA aplicabil în momentul confirmării comenzii conform legilor și reglementărilor din țara de domiciliu. Sub incidența sancțiunilor penale prevăzute pentru sperjur, vă veți declara adresa reală de domiciliu în cadrul înregistrării. Această reglementare este în conformitate cu regulile relevante privind TVA din UE.

7,5. Un Client persoană juridică din Uniunea Europeană care folosește un număr de identificare pentru TVA UE și care dorește să achiziționeze Produse scutite de TVA, are posibilitatea să se înregistreze în calitate de Client persoană juridică prin completarea datelor necesare solicitate pe Site sau în Naviextras Toolbox. Vă atragem atenția că Operatorul Site-ului trebuie să verifice și să confirme informațiile companiei înainte de a confirma statutul de Client persoană juridică. Înainte de primirea confirmării din partea Operatorului Site-ului, Clienții pot face numai achiziții cu plata TVA.

7,6. Dacă modificați oricare din datele furnizate la înregistrare în calitate de Client persoană juridică, procesul de aprobare este reinițiat și statutul aprobat de Client persoană juridică este suspendat până când Operatorul Site-ului confirmă și aprobă noile date furnizate. La finalul procesului de verificare, Operatorul Site-ului poate fie confirma, fie revoca statutul dvs. de Client persoană juridică. În perioada de suspendare a statutului de Client persoană juridică, puteți face achiziții numai cu plata TVA.

7,7. În cazul Clienților persoane juridice, Operatorul Site-ului poate verifica oricând validitatea numărului de TVA UE și poate modifica numele de facturare la numele din baza de date TVA națională relevantă.

7,8. Prețurile afișate pe Site sau în Naviextras Toolbox nu includ costurile de livrare. În cazul comenzilor de Produse fizice, costurile de livrare vor fi adăugate la suma de achiziție și afișate pe pagina de finalizare a comenzii. Clientul va avea posibilitatea de a consulta toate costurile de livrare care se aplică achiziției înainte de a confirma achiziția.

7,9. Toate comenzile trebuie plătite prin metodele de plată puse la dispoziție de Operatorul Site-ului, care pot fi plata printr-o pagină de plată a unui furnizor de plăți terț utilizând datele cardului dvs. bancar, conform detaliilor din Capitolul XVII. Veți primi o confirmare a plății după procesarea acesteia.

7,10. Este posibil ca pentru produsele achiziționate să se aplice taxe vamale sau de altă natură. Orice costuri suplimentare apărute în urma controalelor vamale vor fi suportate de Dvs.; Operatorul Site-ului nu deține controlul asupra acestor costuri. Politicile vamale sunt foarte diferite de la o țară la alta, așadar trebuie să contactați autoritățile vamale locale pentru informații suplimentare. Clienții sunt de acord să respecte toate legile și reglementările internaționale și naționale aplicabile cu privire la astfel de Produse și să plătească autorităților relevante toate costurile, taxele vamale și alte taxe publice.

VIII. Compatibilitate

8,1. Pentru anumite versiuni ale Site-ului și ale Toolbox, este obligatorie înregistrarea automată a Dispozitivului în Toolbox înainte de a continua achiziția. În aceste cazuri, compatibilitatea Dispozitivului este verificată de Toolbox. Este posibil ca producătorul, distribuitorul sau orice terț să fi făcut modificări la modelul original certificat, inclusiv de utilizare necorespunzătoare și piratare a licențelor, ceea ce ar putea face Dispozitivul dvs. incompatibil. O astfel de incompatibilitate poate fi identificată numai utilizând Toolbox pentru înregistrarea Dispozitivului.

8,2. Modelul dispozitivului este acceptat numai dacă Operatorul Site-ului oferă acest lucru. Trebuie să utilizați echipamentul original cu Software instalat din fabricație pentru a preveni orice incompatibilitate sau restricționare a compatibilității.

8,3. Pentru a asigura faptul că un Produs este achiziționat pentru un Dispozitiv compatibil, în unele cazuri este obligatorie înregistrarea manuală a Dispozitivului, dacă nu a fost înregistrat niciun Dispozitiv la o dată anterioară, nici manual, nici automat, în Toolbox pentru contul Utilizatorului efectiv. În cazul înregistrării manuale necorespunzătoare sau false a Dispozitivului efectuate de Client, al modelelor de Dispozitive neoriginale sau modificate, Operatorul Site-ului nu garantează compatibilitatea Produselor cu Dispozitivul Utilizatorului.

8,4. Vă atragem atenția că, în cazul anumitor Conținuturi și Servicii, este posibil să se aplice cerințe tehnice suplimentare (de ex., receptor TMC extern, conectivitate la rețeaua mobilă de internet etc.), care sunt indicate în descrierea detaliată a Produselor respective.

8,5. Pentru fiecare Produs există o cerință de spațiu de stocare minim disponibil în descrierea detaliată a Produsului respectiv. Disponibilitatea spațiului liber nu este responsabilitatea Operatorului Site-ului.

8,6. Descrierea anumitor Produse poate conține o cerință care specifică faptul că este necesar ca o anumită versiune a altui Produs să fie instalată pe Dispozitiv pentru funcționarea corespunzătoare a Conținutului respectiv. Este posibil ca versiuni diferite ale Produselor să fie disponibile pentru Dispozitive diferite, din cauza unor probleme tehnice de Compatibilitate. Dacă este necesară înregistrarea Dispozitivului în Toolbox, trebuie să verificați în Toolbox care este cea mai recentă versiune apărută a Produsului respectiv pentru Dispozitivul dvs.

8,7. Dacă este necesară înregistrarea Dispozitivului în Toolbox, se aplică alte cerințe tehnice minime pentru computerul personal cu conexiune la internet (conexiune la internet pe bandă largă) pe care poate fi instalat Toolbox.

8,8. Îndeplinirea cerințelor incluse în prezentul Capitol VIII trebuie verificată de Utilizator înainte de efectuarea comenzii. Dacă nu este îndeplinită oricare din cerințele indicate privind Compatibilitatea sau Dispozitivul, Operatorul Site-ului nu va fi responsabil, iar Clientul va suporta orice costuri și/sau daune care apar în urma comandării unui Produs sau Serviciu incompatibil.

IX. Responsabilitatea și răspunderea legală a părților

9,1. Pentru a-și desfășura activitățile comerciale, Operatorul Site-ului colaborează cu parteneri terți (cum ar fi furnizori de Conținuturi sau Servicii, de informații, furnizori de servicii de găzduire sau conectare la internet etc.), de aceea îndeplinirea obligațiilor din acest Acord poate fi afectată, de asemenea, de îndeplinirea obligațiilor acestor parteneri.

9,2. În cazul în care Clientul nu primește Dreptul sau Codul de activare în interval de 1 (o) Zi lucrătoare după efectuarea plății sau în cazul în care Clientul nu primește o cheie de licență validă pentru Produsul achiziționat sau prin Codul de activare nu se realizează Activarea Conținutului, a Software-ului, a Actualizărilor, a Serviciilor pe Dispozitiv, acest lucru trebuie raportat de Client serviciului de Asistență pentru clienți prin intermediul paginii „Contactați-ne” de pe Site sau din Toolbox.

9,3. Dacă Operatorul Site-ului nu informează Clientul cu privire la facturile emise pentru Produsele comandate și plătite în interval de 1 (o) Zi lucrătoare după trimiterea comenzii, Clientul trebuie să notifice serviciul de Asistență pentru clienți al Operatorului Site-ului prin intermediul paginii „Contactați-ne” de pe Site sau din Toolbox.

9,4. Clientul va lua toate măsurile de precauție necesare înainte de a instala orice Produs și va urma toate instrucțiunile privind procesul de descărcare, obținere a licenței și instalare a Produsului descrise în Secțiunea XVII/6 a acestor Termeni și condiții. Operatorul Site-ului nu va fi răspunzător pentru niciun fel de pierdere de date sau deteriorare a altui software stocat pe Dispozitivul Clientului, apărută în urma instalării Produsului.

X. Anularea Acordului

10,1. Clientul are dreptul de a anula Acordul și de a solicita o rambursare:

a) dacă Operatorul Site-ului nu îi acordă Clientului un Drept de descărcare pentru articolele achiziționate sau nu îi furnizează Clientului Codul de activare în interval de 5 (cinci) Zile lucrătoare de la data efectuării plății;

b) în cazul Produselor fizice, dacă Operatorul Site-ului nu îi livrează Produsele fizice Consumatorului în interval de 30 (treizeci) de zile de la data efectuării plății;

c) dacă Produsul comandat și plătit nu este compatibil cu Dispozitivul Clientului, cu condiția ca acesta să fi confirmat compatibilitatea Dispozitivului și Produsului așa cum este descris în Capitolul VIII.

10,2. Clientul trebuie să utilizeze pagina „Contactați-ne” de pe Site sau din Toolbox pentru a notifica Operatorul Site-ului cu privire la anulare și a solicita o rambursare. Dacă sunt îndeplinite condițiile de rambursare indicate mai sus, Operatorul Site-ului va confirma anularea prin e-mail și va face rambursarea în interval de 15 (cincisprezece) Zile lucrătoare.

10,3. În cazul precizat la alineatul c) din Secțiunea 10.1, dacă Produsul este un produs fizic, este posibil ca Operatorul Site-ului să amâne rambursarea până când primește Produsul înapoi de la Client. Produsul restituit va fi inspectat de Operatorul Site-ului. Veți trimite Produsul înapoi fără întârzieri nejustificate și în orice caz nu mai târziu de 14 (paisprezece) zile de la data la care ați comunicat anularea Acordului către Operatorul Site-ului.

10,4. Operatorul Site-ului are dreptul de a anula Acordul în orice moment în cazul în care Clientul nu efectuează plata în interval de 5 (cinci) Zile lucrătoare de la data trimiterii comenzii către Operatorului Site-ului. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul în care plata online eșuează din orice motiv (în special, dar nu exclusiv din motivele următoare: întrerupere inițiată de Utilizator, lipsă de fonduri sau orice alte motive pentru care banca refuză tranzacția de plată online sau dacă se produce o eroare tehnică). În cazul în care Clientul nu își îndeplinește obligația de plată în cel mult 20 (douăzeci) de Zile lucrătoare de la încheierea Acordului, comanda Clientului este anulată și, în consecință, Acordul este reziliat automat fără nicio altă notificare a Clientului.

10,5. Prin anulare, Acordul este reziliat și acest lucru este valabil retroactiv de la data intrării în vigoare.

XI. Revocarea/rezilierea pentru Consumatori

11,1. Dreptul de revocare/reziliere descris mai jos se aplică numai dacă sunteți Consumator. Dreptul de revocare/reziliere descris în detaliu în prezentul Capitol XI. este prevăzut în plus față de orice alte drepturi statutare de restituire pe care este posibil să le aveți conform legii sau în plus față de orice restituire care se efectuează în cazul încălcării contractului reglementat în acești Termeni și condiții.

11,2. Aveți dreptul să revocați sau să reziliați Acordul în interval de 14 (paisprezece) zile fără a indica niciun motiv, cu condiția respectării limitărilor precizate în prezentul Capitol XI. Dreptul de revocare poate fi exercitat în termen de 14 (paisprezece) zile de la livrarea fizică a Conținutului; iar dreptul de reziliere poate fi exercitat în cazul Actualizărilor, Conținutului și Serviciilor furnizate prin Descărcare electronică și al furnizării unui Cod de activare în termen de 14 (paisprezece) zile de la încheierea Acordului.

11,3. Dreptul de revocare nu poate fi exercitat în cazurile următoare:

1. După începerea onorării comenzii de către Operatorul Site-ului în cazul Actualizărilor, Conținutului și Serviciilor livrate prin Descărcare electronică și după livrarea Codului de activare, în cazul în care onorarea comenzii a început înainte de expirarea perioadei de notificare a revocării cu acordul dvs. expres, exprimat în prealabil.

2. În cazul Conținutului livrat prin expediere fizică pentru care este necesară parcurgerea unui proces de descărcare, instalare și/sau activare, după începerea unui astfel de proces în privința Conținutului livrat, în cazul în care în urma procesului Conținutul este încărcat ireversibil în Dispozitiv.

3. După începerea onorării comenzii de către Operatorul Site-ului în cazurile specificate în Secțiunea 6.7 și 6.8 din Capitolul VI.

11,4. Pentru a vă exercita dreptul de revocare/reziliere, veți informa Operatorul Site-ului cu privire la decizia dvs. de revocare/reziliere a Acordului printr-o declarație unilaterală (de ex., o scrisoare trimisă prin poștă, fax sau e-mail). Puteți utiliza formularul de revocare/reziliere anexat la prezenta cu numele Anexa 1, dar puteți folosi, de asemenea, și o formulare proprie.

11,5. De asemenea, puteți completa și transmite electronic modelul de formular de revocare/reziliere sau orice altă declarație unilaterală pe Site-ul nostru sau în Toolbox, folosind pagina „Contactați-ne” de pe Site sau din Toolbox. Dacă alegeți această opțiune, vă vom comunica o confirmare de primire a revocării/rezilierii prin e-mail fără întârziere.

11,6. Pentru a respecta termenul-limită de revocare/reziliere, este suficient să trimiteți comunicarea privind faptul că vă exercitați dreptul de revocare/reziliere înaintea expirării perioadei de revocare/reziliere.

11,7. Dacă revocați acest Acord în cazul livrării fizice de Conținuturi, vă vom rambursa toate plățile primite de la Dvs., inclusiv costurile de livrare (cu excepția costurilor suplimentare rezultate în urma alegerii de către dvs. a altui tip de livrare decât cel mai puțin costisitor tip de livrare standard oferit de noi), fără întârzieri nejustificate și în orice caz nu mai târziu de 14 (paisprezece) zile de la ziua în care suntem informați cu privire la decizia dvs. de a revoca acest Acord. Vom efectua o astfel de rambursare prin aceeași metodă de plată utilizată de Dvs. pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care ați fost de acord în mod expres cu altă metodă; în orice caz, nu veți plăti niciun fel de taxe ca urmare a unei astfel de rambursări.

11,8. În cazul Conținutului livrat Dvs. pe un suport de date prin expediere fizică (numit în continuare „Bunuri”), se vor aplica următoarele prevederi suplimentare:

(a) Veți trimite Bunurile înapoi fără întârzieri nejustificate și în orice caz nu mai târziu de 14 (paisprezece) zile de la data la care ne-ați comunicat revocarea Acordului. Termenul-limită este respectat dacă ne trimiteți Bunurile înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 (paisprezece) zile. Va trebui să suportați costurile directe de restituire a Bunurilor.

(b) Este posibil să amânăm rambursarea până când primim Bunurile înapoi sau până când furnizați dovada trimiterii Bunurilor înapoi, oricare survine mai devreme.

(c) Răspundeți numai pentru orice diminuare a valorii Bunurilor apărută în urma altui tip de manipulare decât este necesar pentru a stabili natura, caracteristicile și funcționarea Bunurilor.

(d) Ca o condiție a restituirii și în măsura permisă de lege, se aplică cerințele următoare: toate Produsele trebuie restituite acordând un nivel rezonabil de atenție (respectiv, nu trebuie să prezinte uzură sau deteriorare și trebuie să fie într-o stare care să ne permită să le revindem).

(e) Bunurile restituite trebuie trimise în ambalajul original, nedeschis, însoțite de chitanța originală și documentația originală. În funcție de legea aplicabilă, dacă astfel de articole nu sunt incluse, este posibil ca rambursarea sau schimbul să nu fie efectuat, să fie amânat sau să ducă la taxe suplimentare, iar Operatorul Site-ului își rezervă dreptul de a refuza orice restituire sau schimb dacă nu îndeplinește criteriile de restituire ale Operatorul Site-ului.

XII. Garanția pentru defecte, răspunderea pentru produse și garanția obligatorie

12,1. Dacă sunteți Consumator, vă informăm că pe baza legilor aplicabile termenii prevăzuți în Anexa 2 a acestor Termeni și condiții se vor aplica achiziției dvs. în ceea ce privește garanția pentru defecte, răspunderea pentru produse și garanția obligatorie.

12,2. În cazul în care intenționați să vă exercitați drepturile de garanție pentru defecte, de garanție obligatorie sau de răspundere pentru produse, notificați departamentul Asistență pentru clienți prin intermediul paginii „Contactați-ne” de pe site sau din Toolbox.

XIII. Limitarea răspunderii

13,1. Termenii din acest Capitol se aplică în măsura maximă permisă de legea obligatorie aplicabilă. Acest Capitol nu este menit și nu este aplicat pentru a ne limita răspunderea în măsura în care este posibil să fim răspunzători față de Dvs. conform legii sau în urma oricăror drepturi statutare care vi se aplică.

13,2. Prin prezenta, Operatorul Site-ului informează Clientul că, deși a fost acordat un nivel maxim de atenție în cadrul fabricării Produsului, din cauza naturii Produsului și a limitărilor sale tehnice, Operatorul Site-ului și furnizorii săi nu oferă o garanție referitoare la faptul că Produsul este complet fără erori și nu își asumă nicio obligație prin care Produsul obținut de Client trebuie să fie complet fără erori.

13,3. PRODUSUL ESTE FURNIZAT „CA ATARE” ȘI „CU TOATE EVENTUALELE DEFECTE” (INCLUSIV FĂRĂ NICIO GARANȚIE PRIVIND REMEDIEREA DEFECTELOR), IAR OPERATORUL SITE-ULUI ȘI FURNIZORII SĂI NEAGĂ ÎN MOD EXPRES TOATE GARANȚIILE, EXPRESE SAU IMPLICITE, INCLUSIV, DAR FĂRĂ LIMITARE LA, GARANȚIILE IMPLICITE DE NEÎNCĂLCARE A UNOR DREPTURI, VANDABILITATE, CALITATE SATISFĂCĂTOARE, CORECTITUDINE, CARACTERISTICI ȘI ADECVARE PENTRU UN ANUMIT SCOP. NICIO RECOMANDARE SAU INFORMAȚIE FURNIZATĂ PE CALE ORALĂ SAU SCRISĂ DE CĂTRE OPERATORUL SITE-ULUI SAU DE ORICARE DIN AGENȚII, FURNIZORII, ANGAJAȚII SĂI NU VA GENERA O GARANȚIE, IAR CLIENTUL NU ESTE ÎNDREPTĂȚIT SĂ SE BAZEZE PE O ASTFEL DE RECOMANDARE SAU INFORMAȚIE. ACEASTĂ DECLARAȚIE DE LIMITARE A GARANȚIILOR ESTE O CONDIȚIE ESENȚIALĂ A ACORDULUI.

13,4. Operatorul Site-ului nu își asumă nicio responsabilitate pentru daunele produse ca urmare a faptului că Produsul nu este aplicabil vreunui scop definit sau din cauza erorilor survenite sau a incompatibilității Produsului cu orice alt sistem, dispozitiv sau produs.

13,5. NICI OPERATORUL SITE-ULUI, NICI FURNIZORII SĂI NU VOR FI RĂSPUNZĂTORI FAȚĂ DE UTILIZATOR PENTRU NICIUN FEL DE DAUNE ACCESORII, PRODUSE PE CALE DE CONSECINȚĂ, SPECIALE, INDIRECTE SAU PUNITIVE, CARE APAR ÎN URMA ACORDULUI, INCLUSIV PIERDERI DE PROFIT SAU COSTURI DE ACOPERIRE, PIERDEREA UTILIZĂRII, ÎNTRERUPEREA ACTIVITĂȚII COMERCIALE SAU PIERDERI SIMILARE, INDIFERENT DACĂ PARTEA A FOST INFORMATĂ CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA DE PRODUCERE A UNOR ASTFEL DE DAUNE.

13,6. DACĂ AVEȚI ORICE BAZĂ LEGALĂ PENTRU RECUPERAREA UNOR DAUNE DE LA OPERATORUL SITE-ULUI SAU DE LA ORICARE DIN FURNIZORII SĂI, PUTEȚI RECUPERA NUMAI DAUNE DIRECTE CU O VALOARE MAXIMĂ ECHIVALENTĂ CU SUMA PE CARE AȚI PLĂTIT-O PENTRU PRODUS (SAU PÂNĂ LA 10 USD DACĂ SUMA NU POATE FI CALCULATĂ SAU DACĂ AȚI OBȚINUT PRODUSUL GRATUIT). EXCLUDERILE ȘI LIMITĂRILE DAUNELOR DIN ACEST ACORD SE APLICĂ CHIAR DACĂ REPARAȚIILE, ÎNLOCUIREA SAU RAMBURSAREA SUMEI PLĂTITE PENTRU PRODUS NU COMPENSEAZĂ INTEGRAL ORICE PIERDERI SUFERITE DE DVS. SAU CHIAR DACĂ OPERATORUL SITE-ULUI SAU FURNIZORII SĂI ERAU SAU AR FI TREBUIT SĂ FIE ÎN CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA PRODUCERII DAUNELOR.

13,7. Produsele furnizate de terți.

Prin prezenta, Operatorul Site-ului exclude orice răspundere proprie pentru Produsele sau informațiile obținute prin intermediul Produselor. Operatorul Site-ului nu garantează calitatea, caracterul corespunzător, corectitudinea, adecvarea pentru un anumit scop sau acoperirea sau disponibilitatea teritorială a Produsului sau informațiilor. Operatorul Site-ului exclude în mod explicit orice și toate nivelurile de răspundere pentru suspendarea sau anularea unui Serviciu de către un furnizor terț și orice daune care se produc din cauza anulării unui Serviciu. Clientul înțelege și acceptă faptul că datele de cartografiere din cadrul Produselor pot conține date geografice și alte date.

XIV. Termeni de licență a produsului

14,1. Dacă ați obținut Produsul prin Acordul încheiat pe baza acestor Termeni și condiții, ordinea de precedență a termenilor de licențiere aplicabili unui astfel de Produs este următoarea:

(i) orice termeni de licență speciali care este posibil să fi fost furnizați cu Produsul de către Operatorul Site-ului – care vor avea prioritate în cazul prevederilor contradictorii ale termenilor menționați în subsecțiunea (ii) și (iii) de mai jos; și

(ii) acordul de licență pentru utilizatori finali referitor la software-ul, conținutul și serviciul de navigație, acord aflat deja în vigoare și furnizat cu Dispozitivul – care va avea prioritate în cazul prevederilor contradictorii ale termenilor menționați în subsecțiunea (iii) de mai jos; și

(iii) termenii de licență precizați în acordul de licență standard pentru utilizatori finali al Operatorului Site-ului („EULA”). Termenii „Furnizor de licență” și „Proprietar de software” din EULA vor fi interpretați ca definind, de asemenea, Operatorul Site-ului însuși.

14,2. În cazul oricărei contradicții între textul principal al acestor Termeni și condiții și prevederile aplicabile în conformitate cu Secțiunea 14.1, în cadrul relației contractuale dintre Operatorul Site-ului și Client se vor aplica prevederile textului principal al acestor Termeni și condiții.

XV. Condiții speciale aplicabile anumitor servicii

15.1 Abonamentul la Servicii în timp real

15.1.1. Unele produse oferă un așa-numit Serviciu în timp real contra unei taxe de abonare. În cazul în care Clientul se abonează la un Serviciu în timp real pe o anumită perioadă, aceasta îi oferă Clientului posibilitatea de a accesa un serviciu terț oricând în perioada respectivă și de a obține informații. Operatorul Site-ului nu garantează calitatea sau disponibilitatea Serviciului și nu este răspunzător în cazul întreruperii sau încetării Serviciului.

15.1.2. Compatibilitatea Dispozitivului trebuie verificată de către Client înainte de a continua cu finalizarea comenzii și plata în conformitate cu prevederile incluse în Capitolul VIII.

15.2 Actualizări gratuite pentru hărți achiziționate online și alte servicii de actualizare

15.2.1. Unele actualizări pentru hărți pot oferi actualizări suplimentare gratuite pe o perioadă predefinită începând de la data achiziției. În astfel de cazuri, o actualizare unică este achiziționată și livrată conform Secțiunii XVII/6 A., iar actualizările suplimentare gratuite pentru hărți sunt furnizate prin Toolbox „ca atare”, dacă și când apar versiuni noi ale hărților asociate în decursul perioadei predefinite. Operatorul Site-ului nu garantează nici frecvența, nici numărul minim de astfel de actualizări suplimentare gratuite în decursul perioadei predefinite. Operatorul Site-ului își rezervă dreptul de a anula sau modifica disponibilitatea actualizărilor gratuite fără notificare prealabilă.

15.2.2. În cazul unor servicii cu abonament, prețul pentru serviciu include toate costurile pentru întreaga perioadă a abonamentului.

XVI. Condiții speciale pentru Produse pentru hărți cu licență pe o perioadă limitată

16,1. Unele actualizări pentru hărți sunt oferite sub licență pe o perioadă limitată, iar serviciul este numit pe Site „Închiriați o hartă”. Astfel de Produse oferă aceleași versiuni de hărți ca și alte actualizări pentru hărți, dar acordă numai un drept de licență pe o perioadă limitată, indicată în descrierea Produsului (de ex., 1 lună) (numită în continuare „Termen de licență”).

16,2. O astfel de utilizare pe o perioadă limitată începe la data și ora achiziției și fișierul de licență expiră automat după expirarea Termenului de licență. După expirarea Termenului de licență, Software-ul nu va mai afișa harta.

XVII. Procesul de achiziție pentru Produse care pot fi descărcate și Produse fizice

1 Adăugarea în coș

Pentru a comanda orice Produs, mai întâi Clientul adaugă articolele dorite în coș.

2 Procesul de finalizare a comenzii

Având toate Produsele în coș, Clientul deschide ecranul coșului și verifică lista detaliată a tuturor Produselor adăugate în coș. Clientul poate elimina orice Produs din coș de la ecranul respectiv.

În cazul în care Clientul are un Cod de tichet valoric, Clientul selectează opțiunea „AM UN COD”, introduce Codul de tichet valoric și apasă pe butonul „VALORIFICARE”. Site-ul sau Toolbox verifică validitatea codului și actualizează prețul total al produselor din coș, afișând prețul inițial, prețul redus și reducerea.

După apăsarea butonului „Finalizare comandă”, este posibil să apară opțiuni suplimentare disponibile (cum ar fi opțiuni de abonamente) și pachete de Produse pentru toate articolele din coș. Clientul poate alege să adauge articole suplimentare în coș sau poate decide să continue procesul de finalizare a comenzii fără a face modificări la conținutul coșului. Pe acest ecran este posibil să aveți opțiunea de a alege livrarea Produsului pe un suport de date. Cu toate acestea, în cazul în care alegeți această opțiune, nu veți avea posibilitatea de a comanda niciun Produs livrat electronic în cadrul aceleiași comenzi; așadar dacă intenționați să comandați orice alt Produs cu livrare electronică, va trebui să inițiați un nou proces de comandă.

3 Introducerea datelor de facturare și a adresei de expediere, dacă este cazul

Pe ecranul cu datele de facturare, Clientul trebuie să introducă un nume și o adresă care dorește să apară pe factura electronică și, în cazul livrării fizice, adresa de expediere la care Clientul dorește să îi fie livrat Produsul. După confirmarea și trimiterea comenzii conform detaliilor de la Pasul 4, aceste date nu pot fi modificate.

4 Confirmarea și trimiterea comenzii

Acest ecran rezumă toate datele importante ale comenzii pentru confirmarea și aprobarea finală, inclusiv datele de facturare, Produsul/Produsele de comandat, suma de plată și datele de expediere, dacă este cazul. Acesta este ultimul ecran în care este posibil să faceți modificări ale comenzii: să reveniți și să editați articole sau să rectificați datele de facturare sau de expediere. Acceptând datele indicate mai sus și continuând cu efectuarea plății, comanda este aprobată de Client. Operatorul Site-ului confirmă primirea comenzii fără întârziere trimițând un e-mail la adresa de e-mail a Clientului.

5 Plata și facturarea

Plata pentru Produsele comandate se efectuează după trimiterea comenzii. Operatorul Site-ului organizează plata prin internet cu participarea mai multor companii terțe de procesare a plăților. După inițierea procedurii de plată, sistemul vă va redirecționa la site-ul unei companii terțe de procesare a plăților (pagina de Plată).

Inițiind procedura de plată, sunteți de acord să îi plătiți Operatorului Site-ului, prin compania terță de procesare a plăților, prețurile în vigoare în momentul respectiv.

Procesarea plăților se va efectua conform termenilor, condițiilor și politicilor de confidențialitate ale companiei terțe de procesare a plăților, în plus față de acești Termeni și condiții. Operatorul Site-ului nu va fi responsabil pentru nicio eroare comisă de sau produsă la compania terță de procesare a plăților.

Clientul va furniza datele cardului său bancar necesare plății prin pagina de plată operată de compania terță de procesare a plăților. Operatorul Site-ului nu primește, nu are acces la, nu stochează, nu procesează și nu gestionează datele cardului bancar sau datele deținătorului cardului și va fi informat numai cu privire la efectuarea cu succes sau eșecul efectuării plății de către instituția financiară care procesează tranzacția.

Pe baza realizării aprobate a plății și a datelor de facturare furnizate de Client, Operatorul Site-ului va emite o factură electronică cu privire la care Clientul va fi informat pe Site sau în Naviextras Toolbox și/sau prin e-mail printr-un mesaj de confirmare. Factura electronică autorizată, după marcajul temporal și versiunea pentru imprimare în limba localizată, în format pdf, poate fi consultată și descărcată din istoricul de actualizări din contul utilizatorului.
Plata se consideră a fi realizată dacă suma este creditată în mod irevocabil în contul bancar al Operatorului Site-ului.

6 Livrarea

A. Livrarea prin descărcare electronică

De îndată ce plata este efectuată cu succes, Dreptul este adăugat la profilul de Utilizator al Clientului de pe Site sau din Naviextras Toolbox, dacă livrarea din partea Operatorului Site-ului se face pe cale electronică.

Prin prezenta, Operatorul Site-ului își asumă obligația, după realizarea plății, de a face disponibil Dreptul de descărcare în interval de maxim 1 (o) Zi lucrătoare în profilul de Utilizator al Clientului. Faptul de a face Dreptul disponibil pentru descărcare va fi considerat începutul onorării Acordului.

Clientul este îndreptățit să își utilizeze Dreptul de a descărca fișierele și de a obține o licență după achiziționarea Dreptului. La descărcarea licenței, cea mai recentă versiune a Produsului respectiv este furnizată de Site.

Dacă se va utiliza Toolbox în procesul de achiziție, Clientul își poate consulta și utiliza Drepturile în aplicația software gratuită a Operatorului Site-ului numită Toolbox, care poate fi descărcată de pe Site.

Dacă se va utiliza Toolbox în procesul de achiziție, procesul de instalare este următorul:

1. Clientul pornește Toolbox;
2. Clientul trebuie să își conecteze Dispozitivul la PC; apoi
3. Clientul se conectează la Naviextras Toolbox cu același nume de utilizator și aceeași parolă pe care Clientul le folosește pe Site.
4. După conectarea cu succes, Clientul trebuie să descarce fișierele necesare ale Produselor achiziționate cu Toolbox; apoi
5. Să pornească instalarea pentru a solicita automat o licență pentru Produsele achiziționate și a le încărca pe Dispozitiv.

Când Clientul pornește instalarea Produselor achiziționate prin Toolbox, Site-ul sau Toolbox emite cheile de licență necesare pentru Dispozitiv. Produsele pot fi utilizate numai pe un singur Dispozitiv și licențele și Produsele nu pot fi transferate sau copiate pe alt Dispozitiv după emiterea licențelor.

B. Livrarea fizică

Livrarea Produselor se efectuează prin curier la adresa de expediere indicată în cadrul comenzii în interval de cel mult 30 de zile de la efectuarea plății pentru Produse de către Client. Va fi furnizat un link direct pentru urmărirea comenzii, astfel încât Consumatorul să poată urmări comanda efectuată.

Dacă refuzați sau neglijați să ridicați Produsele livrate, Operatorul Site-ului își rezervă dreptul de a vă debita costurile rezonabile pentru depozitarea Produselor până când livrarea poate fi efectuată.

XVIII. Procesul de achiziție pentru Activare

Procesul de achiziționare a unui Cod de activare este următorul:

1. Alegerea Produsului de activat, adăugarea acestuia în coș

Mai întâi, Clientul alege Produsul de pe ecranul Dispozitivului pe care dorește să îl activeze.

Ecranul Dispozitivului afișează un Cod de solicitare care trebuie tastat în ecranul Activare de pe Site sau din Toolbox.

Site-ul sau Toolbox verifică validitatea Codului de solicitare și afișează numele și descrierea Produsului asociat.

Utilizatorii conectați pot adăuga Produsul respectiv în coș făcând clic pe linkul „Activare”.

2. Procesul de finalizare a comenzii

3. Introducerea datelor de facturare

4. Confirmarea și trimiterea comenzii

5. Plata și facturarea

Pașii 2–5 sunt identici cu pașii echivalenți pentru achiziționarea de Produse care pot fi descărcate și Produse fizice, conform descrierii din Capitolul XVII.

6. Livrarea

De îndată ce plata este efectuată cu succes, un Cod de activare este afișat pe Site sau în Naviextras Toolbox și este adăugat, de asemenea, la istoricul tranzacțiilor pentru recuperare ulterioară. Furnizarea acestui Cod de activare reprezintă livrarea electronică din partea Operatorului Site-ului; nu se efectuează expedierea fizică sau de alt fel pentru Activarea Produselor.

Clientul trebuie să introducă acest cod în ecranul Cod de activare al Dispozitivului său, ceea ce activează (permite să fie utilizat) Produsul. Codul de activare poate fi utilizat numai pe același Dispozitiv care a afișat Codul de solicitare la Pasul 1.

În cazul activării unui Produs preinstalat pe Dispozitiv, Codul de activare se utilizează numai pentru a activa Produsul preinstalat de producătorul Dispozitivului, NU conferă dreptul de a descărca cea mai recentă versiune a aceluiași produs prin internet cu Toolbox.

XIX. Procesul de achiziție cu un Cod preplătit

Unele Dispozitive sunt expediate cu un Cod preplătit pentru a obține un Produs care poate fi descărcat oricând pe Dispozitiv. În cazul unor astfel de Dispozitive, Clientul poate decide să selecteze un Produs pentru Dispozitivul său.

1. Introducerea Codului preplătit

Mai întâi, Clientul introduce Codul preplătit în ecranul Activare de pe Site sau din Toolbox. Site-ul sau Toolbox verifică validitatea codului și afișează numele și descrierea Produsului disponibil.

2. Alegerea Produsului, adăugarea acestuia în coș

3. Procesul de finalizare a comenzii

4. Introducerea datelor de facturare

5. Confirmarea și trimiterea comenzii

6. Plata și facturarea

7. Livrarea

Pașii 3–7 sunt identici cu pașii echivalenți pentru achiziționarea de Produse care pot fi descărcate și Produse fizice, conform descrierii din Capitolul XVII.

XX. Asistență pentru clienți

20,1. Clienții pot solicita asistență pentru clienți pentru achizițiile de Produse efectuate pe Site sau prin Toolbox. Asistența pentru clienți este furnizată Clienților prin interfețe Web.

20,2. Vizitați pagina „Contactați-ne” de pe Site sau din Toolbox pentru mai multe informații despre opțiunile de Asistență pentru clienți. Site-ul furnizează răspunsuri la unele întrebări frecvente.

20,3. Dacă aveți orice reclamații privind comanda sau achiziția dvs., contactați serviciul Asistență pentru clienți prin intermediul paginii „Contactați-ne” de pe Site sau din Toolbox sau ne puteți trimite reclamația la adresa poștală a Operatorului Site-ului precizată în Capitolul II. sau la info@naviextras.com, adresată departamentului Asistență pentru clienți, care vă va examina reclamația și vă va răspunde în interval de cel mult 30 (treizeci) de zile. Dacă reclamația dvs. este respinsă, Operatorul Site-ului va furniza motivul respingerii.

20,4. În cazul în care conflictul juridic cu un Consumator nu se rezolvă prin negocieri amiabile, Consumatorul are următoarele posibilități:

– depunerea unei reclamații la autoritatea competentă pentru protecția consumatorului;
– inițierea unei proceduri a organismului alternativ competent pentru soluționarea conflictelor:
Comisia de arbitraj Budapesta (Budapesti Békéltető Testület)
Adresa: 1016 Budapest, Krisztina krt. 99. Etajul 3, 310.
Adresă poștală: 1253 Budapest, Pf.: 10.
Telefon: 06-1-488-2131
Fax: 06-1-488-2186
E-mail: bekelteto.testulet@bkik.hu
Site web: http://bekeltet.hu/
– inițierea unui proces civil; și
– Consumatorii rezidenți în UE pot trimite, de asemenea, reclamații juridice pe platforma online de soluționare a conflictelor gestionată și furnizată de Comisia Europeană, care poate fi accesată la http://ec.europa.eu/consumers/odr/ pentru a ajunge la un acord extrajudiciar.

XXI. Diverse

21,1. Acest Acord va fi guvernat de legile din Ungaria.

21,2. Tribunalele din Ungaria vor avea jurisdicție asupra tuturor litigiilor în legătură cu Acordul.

21,3. În cazul în care Clientul este Consumator, alegerea de mai sus privind legislația și jurisdicția competentă nu va duce la privarea Consumatorului de protecția acordată prin prevederi (inclusiv orice prevedere care reglementează tribunalul care are jurisdicție) de la care nu se pot face derogări prin acord în virtutea legii care, în absența alegerii, ar fi fost aplicabile.

21,4. Prin prezenta, se exclude aplicarea asupra Acordului a Convenției Națiunilor Unite privind contractele de vânzări internaționale de bunuri.

21,5. Acest Acord a fost redactat în versiunea originală în limba engleză. Pot exista, de asemenea, versiuni în alte limbi și puteți găsi o listă a acestora de pe care puteți alege pe Site sau în Naviextras Toolbox. În cazul oricărei discrepanțe între versiunea în limba engleză și o versiune în orice altă limbă, versiunea în limba engleză va avea precedență.

 

 



Anexa 1

Model de formular de revocare/reziliere pentru Consumatori


– Către NNG Software Developing and Commercial Ltd., 35-37 Szépvölgyi út, H-1037 Budapest, Ungaria:


– Prin prezenta, eu/noi* vă notific(ăm) cu privire la faptul că eu/noi* revoc(ăm)/reziliez(ăm) contractul meu/nostru* de vânzare a bunurilor de mai jos* / de prestare a serviciului de mai jos*,

– Comandat la* / primit la*,

– Numele consumatorului/consumatorilor,

– Adresa consumatorului/consumatorilor,

– Semnătura consumatorului/consumatorilor (numai dacă acest formular este transmis pe hârtie),

– Data

* Ștergeți cazul necorespunzător

 


Anexa 2

Document de informare pentru Consumatori privind garanția pentru defecte, răspunderea pentru produse și garanția obligatorie

1. Garanția pentru defecte

În ce cazuri veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție?

În cazul unei neconformități din partea Operatorului Site-ului, veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție la adresa Operatorului Site-ului, conform prevederilor din Codul Civil din Ungaria.


Care sunt drepturile dvs. conform solicitării dvs. de garanție?

Veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție selectând una din opțiunile de mai jos:

Puteți alege fie repararea, fie înlocuirea, cu excepția cazurilor în care aceasta este imposibilă sau duce la cheltuieli disproporționate pentru Operatorul Site-ului în comparație cu soluția alternativă. Dacă nu ați selectat sau nu ați putut selecta nici repararea, nici înlocuirea, puteți solicita o reducere corespunzătoare a prețului sau, în ultimă instanță, anularea contractului.

Veți avea dreptul de a schimba soluția pe care ați selectat-o cu o soluție alternativă. În acest caz, costurile apărute astfel pentru Operatorul Site-ului vor fi rambursate, cu excepția cazurilor în care au fost necesare prin acțiunile Operatorului Site-ului sau pentru alte motive justificate.


Cât timp veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție?
Aveți obligația de a informa Operatorul Site-ului cu privire la orice neconformitate în cel mai scurt timp permis de circumstanțele curente, dar într-un interval care nu depășește perioada de două luni care începe la descoperirea defectului. De asemenea, vă atragem atenția că vă veți putea exercita drepturile de garanție pe o perioadă limitată de maxim doi ani, care începe la livrarea bunurilor sau serviciilor.

La adresa cui veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție?

Veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție la adresa Operatorului Site-ului.


Ce alte condiții se aplică?
Pentru a face o solicitare de garanție în interval de șase luni de la livrare, nu se aplică alte condiții cu excepția obligației de a informa compania cu privire la defect, cu condiția să puteți demonstra că produsul a fost vândut sau serviciul a fost prestat de Operatorul Site-ului. După perioada limitată de șase luni care începe la livrarea bunurilor sau serviciilor, Dvs. vă revine responsabilitatea demonstrării și trebuie să demonstrați că defectul descoperit exista deja în momentul livrării.

2. Răspunderea pentru produse

În ce cazuri veți avea dreptul de a face o solicitare de răspundere pentru produse?

În cazul unui bun mobil (produs) defect, puteți alege să vă exercitați drepturile precizate la punctul 1 sau să faceți o solicitare de răspundere pentru produse.


Care sunt drepturile dvs. conform solicitării dvs. de răspundere pentru produse?

Conform unei solicitări de răspundere pentru produse, veți avea numai dreptul de a alege fie repararea, fie înlocuirea produsului defect.


În ce caz se va considera că produsul este defect?
Un produs va fi considerat defect dacă a fost neconform cu regulile și reglementările curente privind standardele de calitate în momentul în care produsul a fost pus în circulație, sau dacă este neconform cu caracteristicile sau natura produsului precizate în documentația furnizată de producător.

Cât timp veți avea dreptul de a face o solicitare de răspundere pentru produse?

Veți avea dreptul de a face o solicitare de răspundere pentru produse pe o perioadă de doi ani, care începe în ziua în care producătorul pune produsul în circulație. Expirarea acestui interval de timp va duce la pierderea drepturilor.


La adresa cui veți avea dreptul de a face o solicitare de răspundere pentru produse și ce alte condiții se aplică?

Puteți face o solicitare de răspundere pentru produse exclusiv la adresa producătorului sau distribuitorului bunului mobil (produsului). În cazul în care faceți o solicitare de răspundere pentru produse, Dvs. vă revine responsabilitatea demonstrării și veți demonstra defectul descoperit la produs.

În ce caz se va considera că producătorul (distribuitorul) este scutit de răspunderea pentru produse?

Producătorul (distribuitorul) poate fi scutit de răspunderea pentru produse dacă poate demonstra că:
– produsul nu a fost fabricat sau distribuit de el în cadrul activității sale comerciale; sau
– nivelul de cunoștințe științifice și tehnice din momentul în care a pus produsul în circulație nu era suficient pentru a permite descoperirea existenței defectului; sau
– defectul se datorează conformității produsului cu reglementări obligatorii, emise de autorități publice.

Pentru a fi scutit de răspundere, producătorul (distribuitorul) va demonstra una din afirmațiile de mai sus.

Vă atragem atenția că nu veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție pentru defecte și o solicitare de răspundere pentru produse pentru același defect în același timp. Cu toate acestea, dacă ați efectuat o solicitare de răspundere pentru produse soluționată în favoarea dvs., veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție pentru defecte pentru piesa reparată sau produsul înlocuit la adresa producătorului.

[În cazul în care compania este obligată să furnizeze garanție conform unei reglementări sau unui contract relevant, punctul 3 de mai jos va fi introdus în documentul de informare:]

3. Garanția obligatorie

În ce cazuri veți avea dreptul de a vă exercita drepturile de garanție obligatorie?

În cazul unei neconformități, Operatorul Site-ului va fi obligat să furnizeze o garanție în conformitate cu Decretul guvernamental 151/2003 (XI. 22.) privind garanția obligatorie referitoare la bunuri durabile pentru consumatori, pentru suportul fizic de date pe care vă sunt livrate Produsele. Pentru evitarea ambiguității, declarăm că această garanție nu se extinde asupra datelor sau a altui conținut stocat pe suportul de date, ci numai la suportul de date în sine.

Cât timp veți avea dreptul de a vă exercita drepturile de garanție? Ce fel de drepturi vi se vor acorda?

Perioada de garanție obligatorie este de 1 an, care începe de la data livrării Produsului către Dvs. Vă puteți exercita aceleași drepturi ca în cazul garanției pentru defecte, conform specificațiilor de la punctul 1 de mai sus.


În ce caz va fi scutită compania de acordarea garanției obligatorii?

Compania va fi scutită de acordarea garanției numai dacă poate dovedi că defectul a fost produs după momentul livrării.

Vă atragem atenția că nu veți avea dreptul de a face o solicitare de garanție pentru defecte și o solicitare de garanție obligatorie, sau o solicitare de răspundere pentru produse și o solicitare de garanție obligatorie pentru același defect în același timp. Cu toate acestea, vi se vor acorda drepturile conform termenilor garanției, indiferent de drepturile precizate la punctele 1 și 2.